Despre viata in vremea coronavirusului - jurnalul unui millennial

Daaa, stiu, a fost nevoie de o pandemie ca sa mai scriu si eu pe blog, haha (*rolls eyes). Abtineti-va, e loc pentru un singur om care sa faca glume proaste aici, da?

Nu simteam nevoia neaparat sa scriu, fyi. Dar lately m-am trezit cu foarte multe mesaje de la oameni random cu care nu am mai vorbit de ani de zile sau pe care nici nu-i cunosc, gen "Esti bine?" "Cum te simti?", "Cum te descurci?" and  I'm like, dude: nu am vrut sa vorbesc cu tine nici acum un an, nici acum cinci ani. Si nicio pandemie n-o sa ma faca sa-mi schimb parerea. Now get off my lawn.

Plus, eeendless phone, Zoom and Facebook taaaalks (*rolls eyes to infinity) - Gooood, it's like you don't even know me, serios acum. Asta e apocalipsa pentru un introvert, ma jur.

Don't get me wrong, apreciez solidaritatea pe care o vad intre oameni in ultima vreme. Ii apreciez pe cei autentici carora chiar le pasa. But let's be honest. Daca ati putea sa fiti la un concert, la baute cu prietenii sau in concediu in strainatate in momentul asta, would you still bother?

Anyway, am zis sa fac economie de timp si sa va raspund tuturor aici, pentru ca nu stiu altii cum sunt, dar eu m-am saturat sa stau lipita de telefon. Deci:

Sufar de anxietate de la 20 de ani, sunt claustrofoba si fac atac de panica daca ma blochez in lift. Momentan locuiesc singura intr-o garsoniera din care nu am voie sa ies. You do the math.

 Am probleme cu somnul de cand ma stiu si am perioade lungi in care ma trezesc in toiul noptii atat de transpirata, incat trebuie sa schimb toate hainele de pe mine. Sunt nopti in care nu pot sa adorm fara melatonina.

Mi-e teama constant ca sunt o incompetenta la munca si ca o sa fiu data afara. In alte zile, doar mi-e teama ca o sa ma imbolnavesc de cine stie ce.

Sunt zile in care sunt atat de coplesita de ganduri, incat mi se face greata, am ameteli si nu pot sa ma concentrez pe nimic. Like yesterday.

Long story short, nu stiu sa va spun daca ceea ce simt acum este just my regular anxiety or the fancy, COVID-19 one.

To be honest, nu mi-e atat de teama pe cat m-as fi asteptat. Sau poate, nu stiu, asta e scenariul apocaliptic pentru care s-a pregatit creierul meu toata viata si acum e entuziasmat ca nu a stat crispat 33 de ani degeaba.

Voi ii spuneti stare de urgenta, eu ii spun perioada in care nu ai mai facut sex (bun) de ceva vreme si brusc defectele fostului nu mai par atat de grave.

Anyway, toata lumea vorbeste acum despre coronavirus and it's fuckin exhausting - cum sa te feresti de el, cum sa traiesti in izolare, cum sa nu-ti bati nevasta dupa ce stai trei saptamani la rand cu ea in casa sau cum sa ajungi la iluminare dupa ce-ti redescoperi viata intre patru pereti. Plm, toti suntem niste intelepti acum. Tot internetul e o Dana Budeanu these days, basically.

Eu n-o sa va dau sfaturi. Si nici nu o sa scriu mesaje lacrimogene - asta, doar asa, ca sa-i enervez pe tipii care mi-au zis in ultimele luni ca sunt indisponibila emotional. Si inainte sa sariti cu gura "dar hei, Mihaela, din ce scrii pari un pic cam bitchy" - FUCK YOU! I'm a bundle of joy in real life!!

Ce pot sa va spun despre ultimele doua saptamani in care am stat acasa, deci?

1. Toata viata am crezut ca sunt introvertita. Acum, de cand stau in izolare, sunt sigura de asta.

2. Am facut atatea zoom-uri, skype-uri si video call-uri pe Whatsapp incat zilele trecute, cand ma uitam la un podcast de-al unei tipe pe Youtube, m-am panicat pentru o clipa ca eram dezbracata si am crezut ca o sa ma vada. Cinci secunde mai tarziu, mi-am dat seama ca sunt proasta si ca trebuie sa ma calmez.

3. Eu nu-mi fac selfie-uri defel. Zilele astea, pentru ca nu aveam altceva mai bun de facut, am rupt si bariera asta. Am realizat ulterior ca de cand nu am mai fost la salon, sunt foarte aproape de un unibrow si ma despart doar cateva fire de Frida Kahlo. Deci uneori sunt bune, macar pentru un reality check, asa.

4. Spuneam acum ceva vreme si pe Facebook. Virusul asta a reusit ce n-a reusit niciun barbat pana acum: sa ma faca sa gatesc. De obicei, traiam din takeout. Acum, realizez ca nu este imposibil sa-mi gatesc singura, nici macar dupa o zi grea de munca. Ba mai mult, daca imi imaginez cum s-ar putea sa tuseasca ala de la livrare peste mancarea mea, parca imi vine sa fac si felul doi.

5. Cu toate astea, mi-e dor de o mancare care sa nu fie gatita de mine. Mai dor decat imi este de sex. Oricum, de cand am intrat in scenariul 3, dorinta de a-mi desface picioarele a devenit invers proportionala cu dorinta de a deschide punga aia de chipsuri, deci plm.

6. Principala mea metoda de a combate anxietatea era mersul pe jos. De obicei, mergeam kilometri intregi zilnic: Aviatorilor - Iancului, Aviatorilor - Unirii or anywhere in-between. So this is just hell for me. When this is over, probabil ca o sa merg pe jos pana la Ploiesti si o sa va fac cu mana de pe DN1. Sau o sa ma vedeti pe Calea Victoriei, mai fericita ca o caprioara redata in libertate.

7. Millennialul din mine urla: mi-e dor de un specialty coffee, cumparat sambata dimineata si savurat pe balcon. Ce beau eu in momentul asta e un fel de Abibas al cafelelor. Just dreadful.

8. Oamenii fac misto de mine si-mi zic ca ar trebui sa citesc "Dragoste in vremea holerei" acum. Eu zic sa va vedeti de treaba voastra si sa nu va mai dati cu parerea. Also, daca aveti cartea, mi-o lasati careva la usa? Meeersi, puuup.


In final, am doar un mesaj pentru femeile care sunt singure ca si mine in perioada asta:

.